Home » D:News » A fost descoperită „supermama cosmică”, clusterul de galaxii ce uimeşte oamenii de ştiinţă

A fost descoperită „supermama cosmică”, clusterul de galaxii ce uimeşte oamenii de ştiinţă

A fost descoperită „supermama cosmică”, clusterul de galaxii ce uimeşte oamenii de ştiinţă
Publicat: 16.08.2012
Un cluster de galaxii este o conglomerare de sute sau chiar mii de galaxii ce sunt ţinute laolaltă de gravitaţie. Aceste formaţiuni cosmice reprezintă încă un mister pentru ştiinţă. Cercetătorii consideră că clusterele de galaxii reprezintă un tărâm fertil pentru crearea unor noi stele, însă în multe cazuri acest lucru nu este confirmat de observaţii. Acum, oamenii de ştiinţă au identificat un cluster de galaxii situat la 5,7 miliarde de ani-lumină de Terra ce produce un număr imens de stele, fiind cel mai productiv cluster identificat până acum în Univers.

Clusterul Phoenix este unul dintre cele mai mari astfel de formaţiuni din univers, estimându-se că masa sa este de 25.000 de trilioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. Clusterul a fost identificat în 2010 cu ajutorul telescopului de la Polul Sud, fiind studiat de atunci de o echipă de astronomi de la Kavli Institute for Astrophysics and Space Research din cadrul MIT. Cercetătorii au descoperit în urma acestor observaţii că în centrul acestui cluster se formează în fiecare an 750 de stele, un ritm extraordinar. Galaxia noastră, Calea Lactee, «concepe» o singură stea pe an. Deoarece clusterul Phoenix produce într-o zi mai multe stele decât produce Calea Lactee într-un an, acesta a fost supranumit „supermama cosmică”.

Michael McDonald, coordonatorul echipei de astronomi, afirmă că „este vorba despre crearea de stele într-un ritm extraordinar”, clusterul Phoenix fiind de cel puţin 5 ori mai productiv decât oricare alt cluster identificat de oamenii de ştiinţă. Cercetătorii sunt surprinşi, deoarece conform teoriilor actuale o astfel de galaxie nu ar putea să producă stele în acest ritm rapid. „Este un rezultat extrem, ce modifică graniţele cunoştinţelor umane”, a comentat Ryan Foley, astronom la Universitatea Harvard.

„Iniţial, toţi am fost foarte sceptici, deoarece ceea ce observam nu se potriveşte cu ceea ce se credea până acum despre clusterele de galaxii. Dar de-a lungul câtorva luni, ne-am convins că este vorba despre un sistem unic şi excepţional”, a spus McDonald.

Brian McNamara, astrofizician la University of Waterloo, a sintetizat problema pe care această descoperire o ridică oamenilor de ştiinţă: „Clusterul Phoenix nu se comportă la fel ca majoritatea galaxiilor aflate în această situaţie. Cu toate că avem multe idei pentru a explica acest lucru, nu ştim care dintre ele, dacă vreuna, este cea corectă”.

Surse: National Geographic, New York Times, Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Toate formele de nicotină dăunează inimii, avertizează cardiologii
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani